marți, 30 decembrie 2008

Invitatii de Nunta si Botez

Invitatia ta le da invitatilor tai un prim indiciu asupra nuntii pe care o vei avea.

Este o indicatie importanta asupra nivelului de formalitate la care sa se astepte. Designul invitatiilor ar trebui sa se potriveasca cu tonul general al nuntii. Culorile pe care le alegi pot fi cele ale rochiilor domnisoareleor de onoare, florilor sau decoratiei salii. Astfel, daca alegi eleganta traditionala in crem, rosu burgund si albastru marin sau culori primare indraznete, designul si culorile vor da tonul acestei zile festive. Chiar daca pornim de la un design existent, fiecare element va putea fi schimbat in conformitate cu viziunea voastra. Rezultatul va fi o invitatie care este unica si indiscutabil doar a voastra.

Cununia civila

Acte necesare pentru inregistrarea casatoriei:

Declaratia de casatorie se face personal de catre viitorii soti in scris, la primaria locului de domiciliu sau de resedinta a unuia dintre ei;
actul de identitate;
certificatul de nastere, in original si in copie;
certificatul medical prenuptial eliberat de medicul de familie privind starea sanatatii care este valabil 3 zile;
daca viitorii soti au mai fost casatoriti dovada desfacerii casatoriei anterioare (certificat de deces, sentinta de divort definitiva);
casatoria se poate incheia a 10 a zi de la data depunerii actelor;

se vor achita urmatoarele taxe:

- taxa timbru - 1 leu;
- taxa casatorie - 72 lei, pt. oficierea in zilele de sambata, respectiv 100 lei pentru oficierea in zilele de duminica si sarbatori legale

Alte informatii despre cununia civila si casatoria din Romania

Agentii de nunta

Wedding TEMPORA NOVA - Suceava

Servicii si produse

Pentru organizarea unui eveniment sau realizarea unui decor sau a unor aranjamente florale tinem cont in primul rand de bugetul de care dispuneti.


Pentru a afla pretul serviciilor noastre completeaza formularul cu descrierea evenimentului pe care il planifici de pe www.temporanova.ro, iar noi iti vom trimite o oferta.



  • decor restaurant
  • decor Biserica
  • aranjamente florale
  • organizarea evenimentului
  • fotografi si cameramani
  • Dj si formatii de muzica
  • invitatii personalizate
  • porumbei albi
  • fotografii prelucrate
  • album foto online
  • prezentari video - cadouri
  • jocuri de artificii
  • Organizarea Nuntii

    Cu 12 luni înaintea nuntii:

    Alegeţi o agendă în care să notaţi informaţiile şi planificările necesare; consultaţivă cu logodnicul (logodnica) şi parinţii în legatură cu bugetul şi stilul nunţii; stabiliţi data nunţii şi apoi locul unde va avea loc petrecerea; nu trebuie să uitaţi că perioada iulieseptembrie este cea mai aglomerată in ceea ce priveşte nunţile; stabliţi orele la care veţi ajunge la cununia religioasă, la biserică şi la restaurant.

    Cu 11 luni inaintea nuntii:

    Solicitaţi oferta restaurantelor şi hotărâţi în funcţie de buget, numărul de invitaţi şi meniurile oferite restaurantul cel mai potrivit; hotărâţivă asupra locurilor unde se va desfăşura cununia civilă şi cununia religioasă; mergeţi la biserica dorită, vorbiţi cu preotul paroh, achitaţi un eventual avans şi verificaţi ca în data respectivă să se încheie cununii religioase; alegeţi muzicanţii. Chiar dacă alegeţi DJ sau formaţie încheiaţi un contract şi achitaţi avansul.

    Cu 10 luni înaintea nuntii:

    Alegeţi naşii, domnişoarele şi cavalerii de onoare; contactaţi cameramanul, încheiaţi contract şi achiaţi avans; alcătuiţi lista invitaţilor; Cu 6 luni înainte: Alegeţi şi comandaţi rochia de mireasă şi accesoriile; planificaţi luna de miere; stabiliţi meniul, discutaţi cu bucătarul şi cu personalul de servire;

    Cu 4 luni înainte de nunta:

    Comandaţi invitaţiile; comandaţi verghietele şi eventualele carduri de masă şi meniuri; alegeţi costumul sau smokingul mirelui; informaţivă asupra actelor necesare pentru Oficiul Stării Civile.

    Cu 3 luni înainte de nunta:

    Mireasa face prima probă a rochiei; de preferat este ca mireasa să fie însoţită de cineva care să poată repera orice posibil defect. Nu trebuie să vă grăbiţi; cercetaţi cu atenţie rochia; închiriaţi limuzinele, trăsura; fixeazăţi o programare la coafor şi discută despre stilul coafurii; angajaţi firma de decoraţiuni;

    Cu 10 săptămâni înainte de nunta:

    Definitivaţi lista invitaţilor; după ce vaţi consultat cumpăraţi costumul de mire şi toate accesoriile; interesaţivă în legătură cu analizele medicale.

    Cu 6 săptămîni înaintea nuntii:

    Rezervaţi ora la Oficiul Stării Civile; trimiteţi invitaţiile, comandaţi buchetul de mireasă, aranjamente florale pentru maşini, biserică, şi florile de piept pentru invitaţi; programeazăţi o ultimă probă la rochie şi coroniţă; programeazăte la coafor; organizaţi transportul pentru toţi invitaţii la cununia civilă, religioasă şi la restaurant; este timpul să vă gândiţi la tortul mireseişi la prăjituri dacă acestea nu sunt asigurate de restaurant.

    Cu 2 săptămâni înaintea nunţii:

    Depuneţi actele pentru cununia civilă; strangeţi confirmările de la invitaţi , contactati invitatii care nu au raspuns pana acum; contactati furnizorii de servicii pentru confirmări; încearcaţi o coafură şi un machiaj de probă; stabiliţi detaliile cu fotograful, cameramanul şi muzicanţii; petrecerea burlacilor, petrecerea miresei sau petrecerea mirilor; ridicaţi verighetele dacă nu aţi facuto până acum; comandaţi tortul miresei şi prăjiturile.

    Cu o săptămână înaintea nunţii:

    Confirmaţi la restaurant numărul de persoane; stabiliţi aşezarea la masă a invitaţilor; stabiliţi sarcinile fiecărui părinte şi prieten apropiat pentru a scăpa de alte griji inutile; stabiliţi un program pentru ziua nunţii; cu o zi înainte faceţivă manichiura şi pedichiura.

    Cand nu se fac nunti in 2009

    In 2009 nu se fac cununii religioase Ortodoxe:

    - In toate zilele de post de peste an
    - in zilele Praznicilor Imparatesti si in ajunul acestora
    - 25 decembrie 2008 - 6 ianuarie 2009 - intre Craciun si Boboteaza
    - 2-8 martie 2009 - saptamana lasatului sec de carne
    - 9 martie - 19 aprilie 2009 - Postul Pastelui
    - 20-26 aprilie 2009 - Saptamana Luminata
    - 7 iunie 2009 - Duminica Rusaliilor
    - 22-28 iunie 2009 - postul sf. Apostoli Petru si Pavel
    - 1-14 august 2009 - Postul Adormirii Maicii Domnului
    - 29 august 2009 - Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul
    - 14 septembrie 2009 - Inaltarea Sfintei Cruci
    - 15 noiembrie - 24 decembrie 2009 - postul Craciunului - postul Nasterii Domnului
    - 25 decembrie 2009 - 6 ianuarie 2010 - intre Craciun si Boboteaza

    Recomandare: inainte de a stabili data cununiei religioase vizitati biserica in care doriti sa oficiati cununia si stabiliti impreuna cu preotul toate detaliile.

    Cununia religioasa

    Despre Taina Cununiei Crestin Ortodoxe

    Unde se cuvine sa se faca slujba Cununiei?

    Slujba Cununiei se cuvine sa se faca in biserica, deoarece Cununia este una din cele sapte Taine si aici e locasul sfant in care se savarsesc si celelalte Sfinte Taine.

    Cand se savarseste Cununia?

    Fiind prilej de bucurie si de veselie, Cununia se savarseste in zilele de sarbatoare, indata dupa liturghie, cand toti credinciosii se afla in biserica.

    Cand nu se pot face nunti?

    In cele patru posturi de peste an, ca si in toate zilele de post din cursul anului: miercurea si vinerea, Ziua Crucii (14 Septembrie), Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 August), in saptamana branzei (sau saptamana alba), in saptamana luminata (dintre Duminica Pastilor si Duminica Tomii), in Duminica Rusaliilor, in rastimpul dintre Craciun si Boboteaza, precum si in ajunul tuturor praznicelor imparatesti.

    Ce e logodna si care e randuiala ei?

    Logodna (cuvant slav, care inseamna a face fagaduinta de casatorie) e randuita tocmirii sau asezarii nuntii a doi tineri care s-au fagaduit unul altuia. Biserica binecuvinteaza aceasta veche datina printr-o slujba scurta, premergatoare nuntii sau cununiei. Slujba logodnei de cele mai multe ori se face impreuna cu slujba cununiei. Partea cea mai de seama a slujbei logodnei e punerea inelelor in degetele logodnicilor de catre preot si apoi schimbarea acestor inele de catre nasi.

    Ce rost au inelele de logodna?

    Ele sunt semnul iubirii, al credinciosiei si al legaturii trainice pe care faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti.

    Slujba logodnei si a cununiei se face in naos, adica in sanul Bisericii, inaintea unei mese pe care se aseaza Sfanta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfesnice cu lumanari si inelele de logodna. Mirele sta in dreapta ca unul care este mai mare si cap femeii, iar mireasa, la stanga lui, langa inima lui.

    Ata la logodna cat si la Cununie, mirii sunt insositi de nasi (nuni).

    Care este rostul nasilor la cununie?

    Rostul si datoria nasilor la cununie sunt aceleasi ca ale nasilor de la botez. Ei sunt martori si chezasi ai temeiniciei fagaduintelor facute de viitorii soti unul fata de altul si ai trainiciei legaturi pentru tot restul vietii. De aceea pun mana pe cununii, atat atunci cand sunt puse pe capul mirilor, cat si atunci cand sunt luate. In timpul slujbei, nasii tin in mana faclii aprinse, simbol al curateniei mirilor, al luminii darului de sus si al bucuriei nuntasilor.

    Care e partea cea mai de seama din randuiala Cununiei?

    Este punerea cununiilor: preotl face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fetele mirilor, rostind la fiecare, de cate trei ori cuvintele: Cununa-se rovul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, apoi le pune pe capul lor, intai al mirelui si apoi al miresei.

    Ce inchipuie cununiile care se pun pe capul mirilor?

    Acestea sunt facute in chipul coroanelor cu care se odinioara regii si imparatii. Ele inchipuie podoaba, cinstea si rasplata care se aduc curatiei si fecioriei mirilor pentru care acestia sunt incununati ca niste imparati, inzestrati de a da viata, a naste copii. Dupa punerea cununiilor, urmeaza Apostolul, in care Sfantul Apostol Pavel aseamana nunta cu legatura sfanta dintre Hristos si Biserica, indemnand pe miri sa se iubeasca unul pe altul. Urmeaza o ectenie, dupa care preotul binecuvanteaza paharul de oste (comun), adica un pahar cu vin din care da mirilor sa guste pe rand.

    Ce inseamna paharul acesta?

    Inseamna, pe de o parte bucuria si veselia nuntii, iar pe de alta, unirea intr-un cuget si menirea comuna a viiotrilor soti pe care ei vor impartasi impreuna de aici inainte, avand parte de aceleasi bucurii si aceleasi necazuri. Aceleasi lucruri inchipuie si bucata de paine din care se da acum mirilor sa guste, odata cu paharul de obste. Dupa aceasta se face inconjurarea de trei ori a mesei de catre alaiul de nunta, format din slujitori, miri si nasi.

    Ce inseamna inconjurarea mesei?

    Aceasta inconjurare in chip de hora inchipuie bucuria prilejuita de nunta. Si deoarece nunta se face in scopul nasterii de princi, Biserica ne duce cu gandul la nasterea minunata a dumnezeiescului Prunc din Sfanta Fecioara.

    Sunt ingaduite a Biserica a doua si a treia nunta?

    A doua si a treia nunta erau privite odinioara de Biserica cu mai multa asprime... Astazi insa, deoarece asemenea casatorii au devenit mai dese, Biserica e nevoita sa le ingaduie si sa le binecuvanteze.

    Slujba la a doua si a treia nunta e ca si la cea dintai?

    Nu este la fel. Cununia a doua si a treia se savarsesc dupa o randuiala deosebita, in care se vede inca vechea disciplina a asprimii cu care erau privite de catre Biserica asemena casatorii... Logodna este impreuna aici cu cea a cununiei, ca o singura slujba, avand binecuvantareade la inceput nu ca la Taine ci ca la slujbele de binecuvantare si sfintire, numite ierurgii. Incepand de la punerea cununiilor pe cap, randuiala slujbei la a doua si a treia nunta e intocmai ca si la prima nunta.

    E ingaduita a patra nunta?

    A patra nunta e socotita de Biserica drept o faradelege, de aceea preotii sunt opriti de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii.

    Ce trebuie sa stie si sa pazeasca mirii?

    Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au insotit de la Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui Curat. Sa pazeasca deci unul fata de altul nunta neintinata si in pace, sa vietuiasca in curernicie. ... Sa nu uite mirii ca legatura cu care Taina nuntii uneste pe barbat si femeie este sfanta si vesnica, pentru ca este binecuvantata si consfintita de Biserica, adica intarita de Dumnezeu insusi. Numai pacatul adulterului de care s-ar face vinovat unul din soti da celuilalt dreptul de a rupe legatura casatoriei, pangarita din pacat. Si numai moartea desparte vremelnic pe sotii care s-au iubit in aceasta viata, pentru ca sa-i uneasca din nou, pentru vesnicie, in cealalta viata.


    Obiceiuri si traditii de nunta

    Petitul

    Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.

    Fedelesul

    Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.

    Bradul

    In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.

    Udatul

    Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.

    Barbieritul mirelui

    Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.

    Imbracatul miresei

    Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.

    Hora miresei

    Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.

    Ruperea turtei

    Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.

    Furatul miresei

    Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

    Aruncatul buchetului

    Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.

    Scosul voalului

    Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.

    Sfaturi utile pentru nunta

    Moralul

    Nu uitati ca daca sunteti mire sau mireasa, nunta este sarbatoarea dumneavoastra si trebuie sa fie o zi in care va simtiti bine, in care sa va distrati bine. In mersul nuntii, unele lucruri s-ar putea sa nu mearga chiar asa cum v-ati propus. Gasiti taria de spirit sa treceti peste aceste neajunsuri si sa va pastrati voia buna. Nu lasati nimic din ce se intampla sa va strice cheful. Vi s-a patat rochia? Spuneti-va: "N-are nimic, n-o sa observe nimeni. Si daca o sa observe, nu-mi pasa." Cu siguranta ca o pata va fi mai greu de observat, decat mireasa imbufnata. Pastrati-va bucuria clipei si a zilei pe fata si in suflet. Nu va sfiiti sa va aratati bucuria, ea va infrumuseta mai mult decat orice fard. Simtiti o neliniste in suflet, nu stiti daca baloanele vor fi lansate la momentul oportun, sau daca sarmalele sunt gustoase? Priviti-l pe cel de-alaturi, de care va legati soarta si ar trebui sa vi se risipeasca temerile. Nu uitati ca lucrurile au importanta pe care le-o dati. Chiar daca vi se pare ca nunta dvs. este un sir de esecuri, ganditi-va ca invitatii poate nici n-au bagat de seama si ca ei au alte prioritati. Ei au venit pentru a se distra si a se simti bine. Muzica si bautura ar trebui sa le fie suficiente.

    Invitatii

    Trebuie sa intelegeti ca aveti nevoie de invitati tineri. Sigur ca ei nu vor da toti atatia bani ca cei mai in varsta, dar ei vor antrena distractia. Fara ei ringul de dans va fi mai mult gol, si fara invitati pe ringul de dans, petrecerea de nunta va parea trista.

    Firma platita?

    Organizarea unei nunti nu este un lucru usor. Cel mai simplu ar fi sa apelati la un organizator platit, o firma care sa se ocupe de toate detaliile nuntii dvs. Este comod si este mai sigur. Si mai exista un avantaj, nu vor aparea discutii in familie referitoare la cum a fost organizata nunta. Soacra mica nu va mai putea da vina pe soacra mare pentru nu-stiu-ce aspect al nuntii. Veti evita astfel discutiile din familie, veti avea tot timpul o scuza, iar organizatorul va fi un paratraznet din afara familiei. Pentru orice reclamatii din partea rudelor, veti motiva ca organizatorul a gresit. E moral? Poate nu, dar e mai sanatos pentru relatiile de familie.

    Lista

    Si daca apelati la un organizator platit, si daca va organizati singuri nunta, va sfatuiesc sa va faceti o lista. In cazul in care va organizati nunta ar fi bine sa existe o comanda unica. Ca in armata. Unde sunt prea multi comandanti se pierde usor batalia. Dupa ce stabiliti cine este comandantul, seful, bossul, chief, maitre, coordonatorul, carmaciul, sau cum vreti sa-i spuneti, acesta va tine o lista cu tot ce trebuie facut si pregatit pentru nunta. Lista trebuie sa mai contina si cine se ocupa de rezolvarea fiecarei sarcini. Astfel, coordonatorul va putea avea tot timpul o evidenta clara a ceea ce s-a facut si ce mai trebuie facut.

    Daca ati decis sa apelati la o agentie full service

    Consultati cat mai multe oferte si alegeti ceea ce este pe gustul vostru contactati agentia cu cel putin 9 luni inainte de eveniment cereti sa vi se arate cat mai multe mape de prezentare si apoi hotarati ce doriti pentru nunta voastra semnati un contract si stabiliti impreuna modalitatea de plata.

    Cheltuieli de nunta

    Este partea cea mai dificila. Trebuie sa gasiti un echilibru intre dorintele pe care le aveti si bugetul de care dispuneti. Trebuie sa aveti intelepciunea de a sti ce va permiteti si ce nu. Nu este cazul sa fiti zgarcit, este doar un eveniment important in viata dvs., dar nu este cazul nici sa exagerati cu cheltuielile si sa ajungeti in sapa de lemn. Echilibru este cuvantul de ordine. Mireasa isi doreste o rochie superba dar cam scumpa. Renuntati atunci la idea de a chema o formatie renumita de muzica si care va costa enorm. Este un paradox, trebuie sa va satisfaceti anumite nebunii, dar trebuie s-o faceti cu masura. Unii cad in extrema cealalta, in care vad in nunta numai o cheltuiala inutila. Se gandesc ca ar fi reusit cu banii respectivi sa-si cumpere mobila, frigider... ...E bine sa va ganditi ca aveti timp toata viata pentru asta, dar nunta este unica si daca n-o faceti asa cum trebuie, cu satisfactii, mai tarziu veti regreta.



    Bun Venit !

    Agentia Tempora Nova

    apartine firmei SC TEMPORA NOVA SRL din Suceava care are ca principal obiect de activitate organizarea de evenimente, spectacole, decoratiuni ambientale si aranjamente florale.

    Sloganul agentiei "BASED ON ROMANCE" ne caracterizeaza prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce gandim. Imbinam dorintele clientilor cu imaginatia noastra pentru a crea un decor original si superb.

    Venim cu solutii practice si idei noi pentru organizarea evenimentelor si avem grija ca fiecare clipa sa devina o amintire frumoasa.